Home » Finante » Micii întreprinzători şi şomerii, ajutaţi de UE să facă afaceri

Micii întreprinzători şi şomerii, ajutaţi de UE să facă afaceri

Scris de Simona Cioacata , 12.18.2009, 12:05:02

Micii întreprinzători, microîntreprinderile, dar şi şomerii sau persoanele care nu au acces la împrumuturile bancare ar putea beneficia de finanţări de până la 25.000 de euro pentru dezvoltarea unei afaceri, potrivit unei propuneri a Comisiei Europene (CE), care urmează să fie dezbătută în Parlamentul European (PE).

După primele discuţii de la nivelul PE, sistemul de microcredite ar urma să fie finanţat separat în bugetul pe 2010, iar fondul special destinat acestora ar putea ajunge, în următorii patru ani, până la 100 milioane de euro, provenind din surse publice sau private. “Deşi în multe state membre există deja un sector activ de microcredite, Comisia Europeană consideră că mai sunt multe de făcut în acest domeniu. Conform acestei instituţii, microcreditele oferă şomerilor şi persoanelor care riscă pierderea locului de muncă şansa unui nou început. Oamenii care nu au acces la împrumuturile bancare pot primi până la 25.000 de euro prin acest sistem”, a explicat deputatul european Kinga Göncz.

Ea a precizat că, având în vedere că efectele sociale ale crizei economice sunt departe de a fi depăşite, programul îşi propune să sprijine, în primul rând, persoanele vulnerabile pe piaţa muncii şi şomerii. “Programul de microfinanţare este un instrument nou, care doreşte sprijinirea grupurilor vulnerabile ale societăţii, a celor care sunt afectaţi în cea mai mare măsură de criză. Oameni care riscă să îşi piardă locul de muncă sau care sunt deja şomeri vor avea mai multe dificultăţi decât ceilalţi în a se reintegra pe piaţa muncii. În plus, aceştia nu au acces la sistemele de credit tradiţionale, deoarece băncile consideră că riscă împrumutând acestor oameni. Creăm în acest fel noi oportunităţi şi compensăm lipsa accesului acestora la piaţa tradiţională a muncii”, a spus reprezentanta PE.

Credite de maximum 25.000 de euro

În cadrul dezbaterilor din PE, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi egalitate de I şanse, Vladimir Spidla, a explicat că modalitatea cea mai importantă de ieşire din criză este reducerea şomajului, care este în continuă creştere la nivelul UE şi se va majora şi în anul viitor. Potrivit unei informări a PE, parlamentarii europeni au adoptat, săptămâna trecută, principiile care vor sta la baza instrumentului de finanţare, potrivit cărora persoanele care vor să iniţieze o afacere sau o microîntreprindere, cu mai puţin de zece angajaţi şi cu o cifră de afaceri care să nu depăşească două milioane de euro, vor putea primi credite de maximum 25.000 de euro.

Microcreditele vor putea fi accesate atât de instituţiile publice, cât şi de cele private din statele membre UE, fondurile alocate fiind gestionate împreună cu grupul BEI - Banca Europeană de Investiţii - şi Fondul European de Investiţii. Instrumentul este creat pentru o perioadă de patru ani, urmând a intra în vigoare la 1 ianuarie 2010.

Piaţa muncii îşi revine mai lent decât economia

Decizia de la nivelul instituţiilor europene vine în contextul în care Comisia a anunţat că şomajul va continua să crească şi în 2010, dar într-un ritm mai lent decât în acest an. “Deşi pentru următorii doi ani se preconizează o redresare graduală a economiei, va fi necesară o perioadă mai îndelungată ca piaţa muncii să răspundă la aceasta. Unele grupuri au fost afectate în foarte mare măsură, printre care se numără tinerii, migranţii şi lucrătorii cu nivel scăzut de calificare”, precizează ultimul raport al Comisiei despre impactul crizei asupra pieţei muncii.

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a explicat că, deşi măsurile şi sprijinul coordonate la nivelul UE şi al statelor membre au contribuit în mod semnificativ la stabilizarea economiilor şi la stoparea creşterii şomajului în 2009, în 2010, va trebui evitată pierderea altor locuri de muncă şi vor trebui recreate cele care au dispărut din cauza crizei. Potrivit ultimelor date de la Eurostat, rata şomajului din UE a urcat în octombrie la 9,3%, cel mai înalt nivel din ultimii nouă ani şi nouă luni, iar numărul şomerilor din UE a depăşit 22,5 milioane de persoane. În România, la finele lunii noiembrie erau înregistraţi peste 683.000 de şomeri, record al ultimilor cinci ani şi şapte luni, iar rata şomajului ajunsese la 7,5%.

Şomaj

* rata şomajului din UE a urcat în octombrie la 9,3%, cel mai înalt nivel din ultimii nouă ani şi nouă luni

* numărul şomerilor din UE a depăşit în octombrie 22,5 milioane de persoane

* rata şomajului în România ajunsese la finele lui noiembrie la 7,5% *

în România, la finele lunii noiembrie erau înregistraţi peste 683.000 de şomeri, record al ultimilor cinci ani şi şapte luni

0 comentarii

  • Nume:
  • Subiect:
  • Comentariu:
    0 caractere :: Numar maxim de caractere 2000
  • Cod validare:

  • Daca nu puteti citi imaginea de mai sus, faceti click pe ea pentru a schimba continutul


compania saptamanii

Complet Haus

Obiect de activitate: Comert si prestari servicii cu materiale pentru industria mobilei. Infintata in anul 2003, Compania a avut o crestere continua in cei 5 ani de existenta, astfel in 2008 a ajuns la o cifra de afaceri de 5800000 ...

dictionar de business

bancruta

stare de incetare a platilor din vina debitorului, declarata de tribunal. Bancruta atrage asupra acestuia in mod automat falimentul cu toate consecintele aferente.

intreaba specialistul

Ce declaratii trebuie depuse pana la 25 ian 2010 pt SRL-uri?

In functie de situatia specifica a SRL-ului respectiv, declaratiile ce trebuiesc depuse de un SRL pana pe 25 ianuarie 2010 sunt urmatoarele: Declaratie de mentiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri ...