Articol Exclusiv Online

De ce au managerii buni strategii proaste?

De ce au managerii buni strategii proaste?

Când vine vorba de strategie corporatistă, cărțile lui Michael Porter, profesor la Harvard Business School, sunt o lectură obligatorie: Porter e, la urma urmei, părintele acestei discipline, așa cum e înțeleasă azi.

Managerii sunt cei care‑și creează singuri probleme atunci când decid să intre în competiție umăr la umăr cu alte companii. Nimeni nu poate câștiga o astfel de bătălie: din acest motiv, managerii trebuie să‑și elaboreze o strategie clară, pornind de la locul unic pe care compania îl ocupă pe piață. Când am început eu să studiez strategia, credeam că cele mai multe dintre greșelile strategice au drept cauză factori externi – de exemplu tendințele de consum sau schimbările tehnologice. Dar am ajuns la concluzia, după 25–30 de ani de studiu, că multe – dacă nu majoritatea – greșelilor strategice vin din interiorul companiei. Compania e cea care‑și pune sieși piedică. COMPETIȚIA DISTRUCTIVĂ. Strategia proastă vine, adesea, din felul în care managerii se raportează la competitorii lor. Multe companii își propun să fie cele mai bune din industria în care activează, apoi cele mai bune sub orice aspect care ține de business – de la marketing ...

Scris la 02.22.2010, 12:53:53

Mai mult...

Toate articolele online din Strategie

STRATEGIE // ARTICOLE RECENTE

Antrenor personal

Antrenor personal
Îți promit o viață mai bună, atât din punct de vedere personal, cât și profesional. Dar își merită banii?

Acum zece ani, life coaching era considerat în America o ocupație marginală, un moft New Age cu câteva mii de practicanți. Astăzi, cei care se ocupă cu așa ceva sunt reprezentați de mai multe asociații comerciale, dintre care International Coach Federation (ICF) afirmă că are peste 15.000 de membri. Căutați pe Google „life coach New York“ și veți obține milioane de rezultate, inclusiv linkuri către specialiști care se oferă să vă ajute pentru orice problemă sau anxietate ați avea. ANXIETATE ...

Scris la 02.22.2010, 13:08:52

Mai mult...

Încântat de cunoștință

Încântat de cunoștință
Click‑ul dat într‑o zi oarecare pe butonul „Join Group“ al Romanian Managers – un grup de pe platforma LinkedIn – ar putea fi clanța unei uși în spatele căreia ...

Competitorii mei sunt acum în dificultate. Cum să fac să le iau clienții?

Competitorii mei sunt acum în dificultate. Cum să fac să le iau clienții?
Criza, declinul sau chiar falimentul unei companii sunt necazul unora, dar și bucuria altora. Pentru competitori înseamnă acea șansă rară de a câștiga rapid noi clienți și, implicit, de ...

O decizie critică

O decizie critică
E criză, lumea s‑a schimbat dramatic, la fel și obiceiurile de consum. Mai grav, segmentul tău de piață e mai afectat decât altele. Ce faci? Îți schimbi strategia? Nu, ...

Ma schimb sau accept?

Mulţi ne întrebăm cum e mai bine, în general, în viaţă, ce poziţionare ar fi mai bună din acest punct de vedere. Recent am putut schimba opinii cu câţiva prieteni despre acest subiect, iar părerea mea e mai jos.   Mă schimb sau accept… o întrebare care mă duce inevitabil ...

Solutii de evitare a falimentului in Romania (II)

Solutii de evitare a falimentului in Romania (II)
Societatile comerciale care au datorii ar putea incheia o intelegere cu creditorii pentru a se redresa din punct de vedere financiar. In acest sens, Camera Deputatilor va dezbate un proiect de lege privind concordatul preventiv.   Proiectul de concordat preventiv trebuie sa prezinte, in mod detaliat: situatia analitica ...

Solutii de evitare a falimentului in Romania (I)

Solutii de evitare a falimentului in Romania (I)
Societatile comerciale care au datorii ar putea incheia o intelegere cu creditorii, pentru a se redresa din punct de vedere financiar. In acest sens, Camera Deputatilor va dezbate un proiect de lege privind concordatul preventiv.  Legea se va aplica pentru urmatorii debitori:  - societati comerciale, inclusiv societatile la care statul sau ...

Efectele masurilor anticriza in 2009? ZERO, sustin patronii

Efectele masurilor anticriza in 2009? ZERO, sustin patronii
Neimpozitarea profitului reinvestit, reducerea fiscalitatii, in special a celei pe forta de munca, simplificarea accesarii fondurilor europene, modificarea legii achizitiilor publice si a parteneriatului public-privat, garantii la creditare, facilitati pentru IMM-uri sunt cateva dintre masurile anticriza cu care atat mediul de afaceri, cat si reprezentantii guvernamentali au fost de ...

Cum masori rezultatele unei campanii online in vanzarile offline

Cum masori rezultatele unei campanii online in vanzarile offline
Se vorbeste mult despre eficienta si posibilitatea masurarii marketingului online. Pentru a masura o campanie direct in mediul online, poate fi suficient sa ai obiective, KPI si sa urmaresti indeaproape, folosind o unealta gen Google Analytics. Cum poti masura insa impactul actiunilor tale online asupra vanzarilor in mediul fizic, ...
Toate articolele din Strategie

cele mai citite articole

Curs rapid de supravietuire in criza

Afacerile mici si mijlocii pot creste chiar si in perioada de criza pe care ...

Managementul riscului te scoate din dominoul crizei

“Paza buna trece primejdia grea”, spune un vechi proverb popular. Cam asa se traduce ...

2009: intre faliment si oportunitate

Pentru majoritatea antreprenorilor, rezultatele obtinute in 2008 nu difera prea mult de ceea ce ...

Reorganizarea (judiciara) - o optiune de criza?

In conditiile in care se estimeaza ca peste 20.000 de noi cazuri de insolventa ...

Nita: Vreau sa reduc la trei luni drumul pana la banii UE

Elegant, cu ochelarii de vedere folositi asemenea ciocanului unui judecator si aranjandu-si din cand ...

cele mai noi companii

Soare C. Eugen Florin PFA

Vitraliile oferite de noi sunt realizate intr-o tehnica originala, au la baza lucrul manual ...

cit

Productie Alimentara - Patiserie Industriala

tamplalex srl

produce la comanda termopan lemn stratificat,usi furniruite ,scari lemn etc.

Cristalex distribution

Firma cu actionariat romanesc , sediul in China si birou de consultanta in Bucuresti ...

ATELIERE FARA FRONTIERE

Ateliere Fara Frontiere este o asociatie romana non profit de incluziune socioprofesionala pentru persoane ...



compania saptamanii

Complet Haus

Obiect de activitate: Comert si prestari servicii cu materiale pentru industria mobilei. Infintata in anul 2003, Compania a avut o crestere continua in cei 5 ani de existenta, astfel in 2008 a ajuns la o cifra de afaceri de 5800000 ...

dictionar de business

avertisment

sanctiunea contraventionala (cu caracter administrativ) cea mai usoara aplicata unui angajat pentru o abatere disciplinara, prin care se atrage atentia acestuia ca va fi sanctionat mai aspru la o noua abatere.

intreaba specialistul

Ce declaratii trebuie depuse pana la 25 ian 2010 pt SRL-uri?

In functie de situatia specifica a SRL-ului respectiv, declaratiile ce trebuiesc depuse de un SRL pana pe 25 ianuarie 2010 sunt urmatoarele: Declaratie de mentiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri ...